Ziua Internațională a Cărții

S c r o l l D o w n

Ziua Internațională a Cărții

 

Biblioteca Județeană  „C. Sturdza”,  Bacău  a marcat Ziua Internațională a Cărții și a Bibliotecarului prin organizarea  ediției a doua a Clubului de Lectură “Nosce Te Ipsum” . Ziua Internațională a Cărții se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor.

 

Și pentru că sunt un promotor învrăjbit al #Autocunoașterii și #DezvoltăriiPersonale , dar și pentru că înțeleg că Autenticitatea și Unicitatea sunt foarte importante în reușita de a trăi o viață împlinită, cu sens, o viață în care, dacă ne ascultăm instinctele, putem construi din noi un brand personal puternic, dar mai ales Real. Unic. Relevant mai întâi pentru Sine, și apoi pentru ceilalți.

Devenind astfel, #Creatori.  Nu supraviețuitori, nu copii, nu derivări ale personalității altora. Nu “wanna be like”.
Ci noi înșine.

Multitudinea de cărți de la #BibliotecaJudețeneanaBacau pot ajuta să ne cunoaștem și să alegem Calea către o viață profesională împlinită (care derivă și din ce meserie ne alegem, inclusiv pentru ce studii superioare optăm în cazul de față), deci și un brand personal autentic.

Acest site utilizează fisiere cookie. Prin continuarea navigarii, sunteti de acord cu utilizarea acestui tip de fisiere. Mai multe informatii pot fi consultate prin accesarea Politicii privind Fisierele Cookie. Politica noastră privind cookie-urile Politica privind cookie-urilor and Termene și Condiții